Legile lui Paracelsus pentru un trai bun, indiferent de epocă, meridian sau cultură
Legile de bază ale acestei dimensiuni funcționale nu au fost scrise de-a lungul Istoriei omului, cu atât mai puțin în zilele noastre, în care câteva conștiințe [cuprinse de râvna orgoliului] recită citate întregi din noimele universale, punând coada la prună și pe Saturn pe orbită.
Legile Lumii au apărut odată cu Lumea, iar ceea ce primim prin vocea sau opera unor Luminați, reprezintă confirmarea unui sistem perfect.
Pentru a vă convinge, vă propun spre lectură și integrare cele 7 legi ale lui Paracelsus (1493-1541), norme care asigură aplicantului un trai armonios, fără eforturi supraomenești.
Legile sunt făcute pentru a fi urmate, pentru a fi fericiți, pentru a face mai ușoară trecerea prin Marea Vale a vieții efemere, în care spiritul din fiecare se zbate să culeagă mărgăritarele din șiragul rupt al iubirii divine, de felul ei, necondiționată. Și, chiar dacă destinul ne determină să trăim într-un timp în care cuvintele sunt despărțite tot mai mult se sensul inițial, merită făcut un efort pentru a asculta cântecul aspru al Legilor ancestrale.
P.S. Viața e frumoasă, chiar numai pentru faptul că pe parcursul ei fiecare muritor își poate fi călău sau vindecător, în aceeași măsură și în același timp.
I-a LEGE: Îmbunătățește-ți starea de sănătate!
Pentru a face acest lucru respiră profund și ritmic, conștient de proces, cât mai des cu putință umplându-ți plămânii cu aer proaspăt. Bea in fiecare zi, cu înghițituri mici, doi litri de apă. Mănâncă multe fructe și mestecă mâncarea cât poți de mult. Evită alcoolul, tutunul și medicamentele, în afara cazului în care nu urmezi vreun tratament pentru vreo afecțiune. Baia zilnică este un obicei pe care îl datorezi propriei tale demnități.
a II-a LEGE: Protejează-te de influențe și companii nefaste!
Alungă din spiritul tău orice idee de pesimism, de resentiment, de ură, de plictiseală, de tristețe, de răzbunare sau de sărăcie, în ciuda tuturor motivelor pentru care ele ar putea exista! Fugi de orice ocazie de-a avea de-a face cu oameni care sunt vicioși, josnici, leneși și bârfitori; evită, de asemenea, oamenii care sunt vanitoși sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturală inferioară de înțelegere sau pe cei ale căror subiecte de conversație sunt senzualiste.
a III-a LEGE: Fă cât mai mult bine cu putință!
Ajută orice persoană care s-ar putea afla în nevoie, însă niciodată să nu ai o slăbiciune pentru cineva mai mult decât trebuie. Trebuie să ai grija de propria energie și să eviți formele inutile de sentimentalism.
a IV-a LEGE: Uită orice ofensă!
Străduiește-te să te gândești la binele și bunăstarea celui mai mare dușman al tău! Sufletul tău este un templu care nu trebuie să fie niciodată corupt de ură. Suntem cu toții ființe minunate care sunt călăuzite de o voce interioară. Ai in vedere însă faptul că această voce nu îți va vorbi deodată, este nevoie să te pregătești pentru ea în timp, distrugând straturile suprapuse ale vechilor comportamente, gânduri și greșeli care îți apasă sufletul. Sufletul este divin și perfect în sine, însă lipsit de putere din cauza metodelor imperfecte pe care i le-ai furnizat pentru manifestarea sa.
a V-a LEGE: Retragere zilnică!
Retrage-te în fiecare zi într-un loc unde nimeni nu te poate deranja, cel puțin pentru jumătate de oră! Stai cât mai confortabil cu putință, cu ochii pe jumătate închiși, fără să te gândești la nimic. Acest lucru întărește puternic creierul și spiritul, și te pune în contact cu energiile bune. În această formă de meditație și tăcere, îți pot veni idei strălucite, capabile să îți schimbe întreaga existență. În cele din urmă, toate problemele tale vor fi rezolvate victorios de vocea interioară care te va ghida în acele momente, împreună cu conștiința ta. Acesta este diamantul de care vorbea Socrate.
a VI-a LEGE: Discreție!
Menține o tăcere absolută asupra tuturor chestiunilor personale! Ca și cum ai fi făcut un jurământ solemn, abține-te de a expune celorlalți, chiar și celor mai intimi prieteni sau rude, ceea ce gândești, auzi, știi, înveți, suspectezi sau descoperi. Cel puțin pentru o perioadă de timp, ar trebui să fii o cetate insurmontabile. Aceasta este o regula de mare importanță.
a VII-a LEGE: Curaj!
Niciodată să nu te temi de oameni sau de ceea ce ar putea aduce ziua de mâine! Să ai un suflet puternic, curat și totul se va arăta a fi cum nu se poate mai bine. Niciodată să nu te gândești la tine ca fiind slab sau singur deoarece în spatele tău se află armate puternice pe care nici nu ți le poți imagina nici chiar în cele mai îndepărtate visuri. Dacă îți ridici moralul, atunci nu va exista niciun rău care să te atingă. Singurul dușman de care trebuie să te temi ești tu însuți. Teama și neîncrederea în viitor sunt mamele tuturor eșecurilor care aduc cu ele dezastrul.
Legile astea au venit fix când căutam să-mi calmez mintea, deși în teorie le știam se pare că este nevoie periodic să le recitesc. Succes!
Mulțumesc, Laura.
Minunat ! Iată vocea ghizilor spirituali !